Spatiul virtual...o familie pentru majoritatea utilizatorilor, o familie care nu se cunoaste nici pe jumatate. Fata unui om bland si iubitor de pace, poate fi in realitate un criminal in serie cu dracusorul la ureche...bine, poate prea mult spus criminal.
In aceasta lume nu esti inconjurat de prieteni, nu poti sa'i consideri pe cei ce'ti citesc articolele prieteni. Dar cine sunt?? Paaai....nici nu poti gasi un cuvant, niste anonimi. Nu, asta nu e un loc in care sa oferi incredere, crezi ca gasesti consolare in sfaturile celorlalti, dar poate ei nici n'au trecut prin ce treci tu. Te vor face sa'i consideri prieteni, iar cand vei vrea sa'i ajuti nu te vor refuza, insa te vor injunghia pe patul de moarte. De ce?? Pentru ca asa sunt toti, nu poti avea, nu trebuie sa ai incredere in cei pe care nu'i cunosti. Si acum pe bune, pe cine cunosti cu adevarat?....greu de raspuns.
Pai un lucru e sigur, trebuie sa te cunosti mai intai de toate pe tine. Daca nu ai reusit inca asta, e clar....mai ai de lucru!
Nu stiu cati au inteles ceea ce vreau sa spun, si asta e dureros, sa nu poti sa te faci inteleasa. Dar trebuie sa treci peste si sa te increzi in singura persoana care nu te va dezamagi niciodata...in tine!
Stau uneori si ma gandesc...la ce? O intrebare ce mereu imi vine in minte...De ce eu? Si oricat as incerca, nu gasesc raspunsul, pentru ca nu este unul...sau este?
Poate asa a vrut Dumnezeu, poate asa a vrut soarta, poate nu a fost un motiv...Nimic din ceea ce spun nu ma multumeste, totul pare absurd, raspunsul nu este la oricine, este la mine...dar nu l'am descoperit inca.
De ce? Cred ca este cea mai des intalnita intrebare...si totusi nu o poti evita! Nu de mult imi tot bantuie gandurile. De ce nu sunt la fel ca toti ceilalti?...Pentru ca nu vreau asta! De ce ceilalti cred ca pot fi doborata? Ca este de ajuns sa sufli si am zburat? Ca o privire indiferenta ma poate tranti la pamant?
Trec mai departe fara niciun regret. Nu ma intreb "De ce eu?", acum este doar o alta etapa a vietii mele si pot spune ca am vazut moartea cu ochii. De ce?...Mereu ma intreb, de ce eu? De ce noi? Fiecare dintre noi are un destin, dar omul are o contributie foarte mare in schimbarea acestuia, dintr'un moment in altu destinul se schimba fara sa realizam asta.
Si inapoi...De ce eu? De ce nu altcineva? De ce sunt aici? De ce nu acolo? O multime de intrebari fara raspuns...nu, nu fara raspuns...fara incercarea de a raspunde, fara...fara...poate fara logica.
Dar cine sunt eu?...nu stiu, o contradictie de termeni, o iluzie optica...sau doar...un gand al Creatorului. Pot sa castig atata timp cat exist. Incerc sa ma optimizez cat pot de mult, am ambitie...dar voi reusi vreodata sa descopar ceea ce caut in aceasta lume?
Cu ce sa incep?... Poate va intereseaza ce m'a facut sa deschid acest blog?...Nu, ar fi prea plictisitor. Defapt, voi incepe cu ceea ce imi vine in minte acum, cu titlul. Poate ca nu e interesant, poate o sa va plictiseasca...
Ideea este simpla, "pe aripile gandului"...fiecare percepe diferit aceste cuvinte, eu o sa spun cum il inteleg eu.
Am vrut ca acest blog sa fie un loc in care sa se formeze o familie de necunoscuti, daca pot spune asa. Voi alege cate o tema, mai bine zis un gand, pe care'l voi scrie aici, si de la care vor porni fel de fel de discutii. Intentiile sunt clare, ne putem spune dezamagirile/bucuriile/tristetile, putem cere sau da sfaturi, putem "striga dupa ajutor".
Poate nu multi intelegeti ceea ce mi'am propus sa fac, nu va condamn, nu sunt un as al exprimarii, si'mi cer scuze pentru asta. De multe ori imi caut cuvintele, dar ele fug de mine. De ce? Poate se sperie. Din ce cauza? Poate se tem ca nu vor fi folosite cum trebuie.
Poate v'am plictisit, iar celor care inca mai cititi asta vreau sa va multumesc.
In final ce pot spune, sper ca acest blog sa ajunga asa cum l'am visat eu. Va astept cu drag!!! Haideti sa incepem calatoria "pe aripile gandului".
